Fostul manager al centrului de juniori din Bănie, Silviu Bogdan, a dezvăluit că Valentin Mihăilă e la mare căutare, după ce și-a făcut loc în echipa de start a lui U Craiova. Pe numele fotbalistului de 19 ani a sosit o ofertă de 5 milioane de euro.
Fotbalistul Craiovei a fost introdus în echipă de Devis Mangia, iar progresul său nu a trecut neobservat. Mihăilă a atras atenția unui club important din Europa, iar oferta a fost lansată deja.
Totuși, patronul Mihai Rotaru nu ar fi dispus să-l cedez în perioada următoare de transferuri, din iarnă: „În momentul acesta un club important din Europa e dispus să ofere minimum 5 milioane de euro pe Mihăilă, iar oferta poate merge până la 7 milioane de euro.
Din câte îl știu pe Rotaru, nu-i va da drumul și cel puțin până la vară sigur nu va pleca”, a spus Silviu Bogdan la Oltenia TV.
În acest sezon, Mihăilă a debutat pentru naționala U21 a României, iar pentru U Craiova a jucat în 10 meciuri, a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER